La alin. (2) al aceluiasi articol se prevede astfel:
(2) Cuantumul prestatiilor suplimentare in bani sau modalitatile prestatiilor suplimentare in natura sunt specificate in contractul individual de munca.
Daca salariatul are loc de munca mobil, conform alin. (2) de mai sus, angajatorul are obligatia sa ii ofere prestatii in bani sau in natura pentru mobilitate si sa suporte transportul salariatului fie prin asigurarea acestuia, fie prin decontare. Aceste trei elemente (loc de munca mobil, prestatii in bani si transport) alcatuiesc clauza de mobilitate.
Pentru a intelege mai bine prevederile legale, am ales un studiu de caz prezentat de catre expertii de la PortalCodulMuncii:
"Pentru salariatii din departamentul montaj, care efectueaza montajul produselor la clienti, mare parte a timpului lucrand pe teren, am actualizat locul muncii in reges - ca fiind mobil. Avand in vedere aceasta, este necesar sa introducem in CIM clauza de mobilitate si sa remuneram distinct pe statul de plata? Ce se intampla in situatia in care acesti angajati primesc diurna? Se poate suprapune clauza de mobilitate cu diurna? Sau care dintre acestea este indicat sa le uzitam in cazul de fata? Pentru angajatii din departamentul transport avem aceeasi situatie (in principiu avem transport in Romania cu masini sub 3,5 dar si peste 3,5 tone). Ce este recomandat sa avem, clauza de mobilitate sau diurna?"
Raspunsul specialistilor:
Manual de prim ajutor si interventie in situatii de urgenta
Hartuirea si discriminarea la locul de munca Legislatie explicata si studii de caz
250 Modele Fise de Post
Daca locul de munca inscris in contractul individual de munca se modifica si salariatul nu se incadreaza nici la delegare si nici la detasare, se inscrie in contractul de munca la locul muncii, loc de munca mobil.
De exemplu, daca activitatea salariatului se desfasoara in zona Bucuresti-Ilfov se va incheia act aditional la contractul individual de munca in care se va mentiona la locul de munca aria geografica Bucuresti – Ilfov.
Tot ce trebuie sa stiti despre acordarea DIURNEI in contextul ultimelor modificari legislative!
Aflati care este noul regim al diurnei din lucrarea Diurna legala in Romania si in strainatate, detalii AICI <<<
Astfel, salariatii care se deplaseaza oriunde in Bucuresti si Ilfov se afla la locul de munca din contractul de munca.
De asemenea, se va inscrie la lit. a) de la pct. 2 prestatiile suplimentare pentru mobilitate, indemnizatia de mobilitate in suma fixa de x lei sau procent.
Prestatiile pentru mobilitate pot fi acordate cu denumirea de spor de mobilitate, indemnizatie de mobilitate, etc.
Atunci cand salariatul se deplaseaza in alte judete decat Ilfov si Bucuresti, nu mai este la locul de munca din contractul de munca. Ori modificandu-se locul de munca din contract salariatul va putea beneficia de diurna cu respectarea prevederilor privind diurna.
Atentie ca delegarea reprezinta exercitarea temporara, din dispozitia angajatorului, de catre salariat, a unor lucrari sau sarcini corespunzatoare atributiilor de serviciu in afara locului sau de munca, si poate fi dispusa pentru o perioada de cel mult 60 de zile calendaristice in 12 luni si se poate prelungi pentru perioade succesive de maximum 60 de zile calendaristice, numai cu acordul salariatului.
Asadar, delegarea este o masura temporara. In opinia organelor fiscale nu se poate acorda diurna mai mult de 120 de zile calendaristice pe an considerand ca delegarea este limitata la aceasta perioada (60 de zile calendaristice +60 de zile calendaristice cu acordul salariatului).
Totodata, pentru a beneficia de diurna deplasarea trebuie a fie de cel putin 12 ore si sa aiba loc intr-o localitate aflata la o distanta de cel putin 5 km.
Pentru ca indemnizatia de mobilitate sa fie deductibila ea trebuie sa fie calculata conform diurnei, adica nu poate fi stabilita o suma fixa.
Precizam ca negocierea unei clauze de mobilitate nu este acelasi lucru cu delegarea sau detasarea, care sunt masuri dispuse de regula unilateral de angajator cu caracter temporar.
Atat delegarea cat si detasarea presupun modificarea locului muncii prevazut in contractul individual de munca. Prin urmare, daca locul muncii prevazut in contractul individual de munca incheiat este modificat prin delegare/detasare, salariatul are dreptul la diurna.
Salariatului nu i se va acorda niciodata diurna atunci cand se deplaseaza la locul de munca sau locurile de munca inscrise in contractul individual de munca pentru ca nu este delegat.
Delegare presupune modificarea locului muncii prevazut in contractul individual de munca.
Astfel, daca locul de munca inscris in contractul individual de munca se modifica si salariatul nu se incadreaza nici la delegare si nici la detasare, se inscrie in contractul de munca la locul muncii, loc de munca mobil.
Salariatii nu pot primi pentru aceleasi zile si indemnizatie de mobilitate si diurna. Dar pot primi intr-o luna atat indemnizatie de mobilitate cat si diurna.
Cu privire la soferi, acestia prin natura meseriei nu au un loc de munca fix.
Soferii nu au dreptul la diurna ci la prestatii pentru mobilitate. Diurna se acorda pe durata delegarii.
Prestatiile pentru mobilitate acordate soferilor in functie de deplasari se pot incadra din punct de vedere fiscal in doua categorii:
- conducatori auto prevazuti de HG 38/2008;
- conducatori auto neprevazuti de HG 38/2008.
In cazul canducatorilor auto prevazuti in HG 38/2008 tratamentul fiscal al indemnizatiei de mobilitate este similar cu cel al diurnei.
In cazul canducatorilor auto neprevazuti in HG 38/2008 tratamentul fiscal al indemnizatiei de mobilitate este similar cu cel al diurnei si in plus, aceasta indemnizatie trebuie sa se incadreze in plafonul de 33% din salariul de baza brut prevazut la art. 76 alin. (4^1) din Codul fiscal.
In speta, conducatorii auto nu sunt prevazuti in HG 38/2008.
In concluzie, daca locul de munca inscris in contractul individual de munca se modifica si salariatul nu se incadreaza nici la delegare si nici la detasare, se inscrie in contractul de munca la locul muncii, loc de munca mobil.
Un raspuns oferit in decembrie 2025, de catre expertii de la PortalCodulMuncii. Da click aici pentru mai multe raspunsuri si sfaturi de la specialisti in legislatia muncii si resurse umane.




