Raspunsul specialistului:
La art. 10 din Legea nr. 190/2018 privind masuri de punere in aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 se prevede ca ”operatorii si persoanele imputernicite de operator desemneaza un responsabil cu protectia datelor in situatiile si conditiile prevazute la art. 37-39 din Regulamentul general privind protectia datelor”.
Prin urmare o societate din mediul privat este obligata sa desemneze un responsabil pentru protectia datelor daca se incadreaza intr-unul din cazurile prevazute la art. 37 alin. (1) lit. b) si c) din Regulamentul (UE) 2016/679.
Astfel, necesitatea de a desemna un responsabil pentru protectia datelor trebuie sa o stabiliti printr-o analiza a activitatii societatii si a modului, frecventei si dimensiunii prelucrarii de date cu caracter personal in cadrul acestei activitati, raportat la prevederile art. 37 din Regulament.
Instruire si testare SSM 5 modele de teste si instructiuni proprii SSM
Regulamentul intern in avantajul dvs Ghid complet
Hartuirea si discriminarea la locul de munca Legislatie explicata si studii de caz
In situatia in care din analiza efectuata, rezulta ca este necesara desemnarea unui responsabil pentru protectia datelor, va prezentam un model decizie/dispozitie pentru desemnarea unei astfel de persoane.
DECIZIE/DISPOZITIE
Nr. ¬________/___________
pentru desemnarea responsabilului pentru protectia datelor
Avand in vedere prevederile:
- Legii nr. 190/2018 privind masuri de punere in aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European si al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protectia datelor);
- Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European si al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a directivei 95/46/CE,
In temeiul:
- Actului constitutiv/Statutului Societatii ..........................................
Domnul/Doamna ..............., in calitate de ............ al Societatii ..........., emite urmatoarea
DECIZIE
Art. 1. De la data prezentei se desemneaza ca persoana responsabila cu protectia datelor, domnul/doamna ...................................
Art. 2. (1) Responsabilul cu protectia datelor are urmatoarele atributii principale:
a) informarea si consilierea conducerii societatii, precum si a angajatilor care se ocupa de prelucrarea datelor cu caracter personal cu privire la obligatiile care le revin in temeiul Regulamentului (UE) 2016/679 si a dispozitiilor legislatiei nationale referitoare la protectia datelor;
b) monitorizarea respectarii prevederilor Regulamentului (UE) 2016/679, a dispozitiilor legislatiei nationale referitoare la protectia datelor si a politicilor/procedurilor interne ale societatii in ceea ce priveste protectia datelor cu caracter personal, inclusiv alocarea responsabilitatilor si actiunile de sensibilizare si de formare a personalului implicat in operatiunile de prelucrare, precum si auditurile aferente;
c) furnizarea de consiliere la cerere in ceea ce priveste evaluarea impactului asupra protectiei datelor si monitorizarea functionarii acesteia, in conformitate cu articolul 35 din Regulamentul (UE) 2016/679;
d) cooperarea cu autoritatea de supraveghere - Autoritatea Nationala de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal;
e) asumarea rolului de punct de contact pentru autoritatea de supraveghere privind aspectele legate de prelucrare, inclusiv consultarea prealabila mentionata la articolul 36 din Regulamentul (UE) 2016/679, precum si, daca este cazul, consultarea cu privire la orice alta chestiune.
(2) Atributiile detaliate ale persoanei responsabile cu protectia datelor cu caracter personal se regasesc in fisa postului.
Art. 3. Conducerea societatii este obligata sa acorde persoanei responsabile cu protectia datelor cu caracter personal sprijinul si resursele necesare in vederea realizarii atributiilor sale.
Art. 4. (1) Prezenta decizie este dusa la indeplinire de conducerea societatii si de persoana nominalizata la art. 1.
(2) Prezenta decizie se comunica persoanei nominalizate la art. 1.
Reprezentant legal
...............................................
Precizam ca acesta este un model orientativ, el urmand a fi adaptat la practicile si modelele existente in cadrul societatii dumneavoastra.
Raspuns oferit de Adina Popescu, consilier juridic, pentru PortalCodulMuncii.ro