Instrumente de lucru nr. 1 pentru specialistii de HR

Un sef dur este, automat, un sef eficient?

24 /Oct2016
Tags: sef dursef eficientcum sa fii un sef bun

Cand discutam despre eficienta si duritate, Steve Jobs este exemplul perfect. Si asta deoarece, pe de o parte, acest om a fost un vizionar si un inovator stralucit care a remodelat o intreaga industrie si, pe de alta parte, dupa cum spun cei care au lucrat in mod direct cu el, a fost si un nesuferit de prima mana.

Biografia lui Jobs scrisa de Walter Isaacson face referire la "Steve cel bun" si la "Steve cel rau".

Primul, un Steve sclipitor, carismatic, un campion in cautarea permanenta a excelentei, un alchimist care a reusit sa transforme in aur curat o companie muribunda. Si al doilea, un Steve nepoliticos, dusmanos, obsedat de control, un om care nu se sfia sa-si umileasca angajatii in public sau sa-si asume meritele altora, un nesimtit care isi parca fara jena Mercedesul pe locurile rezervate handicapatilor.

Cand citim aceasta caracterizare, ne gandim imediat: este oare vreo legatura intre succesul lui Jobs si aceasta parte mai putin placuta a personalitatii sale? Si, in general, aspectele negative, cum sunt cele enumerate mai sus, au oare vreo influenta asupra performantelor profesionale ale unui individ?

Raspunsul pe care il da Isaacson e clar: NU. Poti sa fii foarte bine un ticalos si un geniu in acelasi timp, fara ca intre cele doua trasaturi sa existe vreo relatie de cauzalitate sau de alta natura. De altfel, exista numeroase dovezi care arata ca poti sa fii foarte bine un ticalos si… atat.

Asta nu e insa deloc o veste buna pentru directorii si managerii care l-au luat drept model pe Steve Jobs si care gandesc: "Omul asta a fost un nesuferit si, uite, a ajuns cel mai de succes om de afaceri de pe planeta. Poate ca daca o sa fiu si eu mai scarbos cu angajatii decat sunt deja, o sa ajung asemenea lui." Biografia scrisa de Isaacson nu incurajeaza insa un asemenea rationament.

Pentru a construi o companie mare, e absolut necesar sa fii un ticalos?

Nici pomeneala. O spune si Robert Sutton, profesor de Stiinta Managementului la Stanford University, care e de parere ca ticalosii – definiti ca persoanele care in mod deliberat isi umilesc subordonatii si care isi concentreaza tirul asupra celor mai slabi – otravesc mediul de lucru, ii demotiveaza pe angajatii buni si chiar ii determina sa plece. Fapt care nu poate fi decat daunator pentru afacere.

Dar, pe cand se documenta pentru cartea sa "The No Asshole Rule: Building A Civilized Workplace and Surviving One That Isn't", Sutton a fost frapat de numarul mare de manageri din Sillicon Valley care considerau ca ticalosii construiesc companii mai bune si ca a fi dur cu subordonatii este o conditie de baza a succesului.

De fiecare data cand discuta cu diversi executivi si avansa teoria ca managerul dur strica bunul mers al afacerii, el primea acelasi raspuns: "Pai, cum ramane cu Steve Jobs?". Chiar si oameni care lucrasera direct cu el si care il vazusera adesea facandu-si subordonatii sa planga ii dadeau acest raspuns.

Ca urmare, Sutton si-a dat seama ca ceva e in neregula si ca lucrurile nu pot fi privite doar in termeni de alb si negru. Si-a aprofundat deci cercetarile, si-a nuantat intrebarile si, pana la urma, a reusit sa afle raspunsul corect, chiar de la executivii pe care ii intervievase deja.

Acestia i-au spus ca Jobs nu era un nesuferit tot timpul. Ca era capabil sa se transforme intr-un tip de-a dreptul fermecator, daca situatia o cerea, si ca se pricepea de minune la treaba asta.

Asa ca Sutton a introdus un capitol special in cartea sa, intitulat "The Virtues of Assholes", in care a dezvoltat aceasta idee a managerului semi-ticalos care compenseaza prin talentele sale si prin partea buna a personalitatii sale raul pe care il face.

Dar, chiar si asa, Sutton a tinut sa mentioneze ca un astfel de manager are nevoie de o echipa de executivi priceputi care sa faca ordine dupa el, asemenea ingrijitorilor care merg in urma elefantului la circ si strang cu lopetile mizeria pe care acesta o lasa in urma.

Concluzia e clara

Robert Sutton afirma cat se poate de ferm ca managerii ticalosi nu fac bine afacerii. Sunt o gramada de exemple de afaceri de succes care nu sunt conduse de ticalosi (Google, Virgin Atlantic, Procter & Gamble, Southwest Airlines), dupa cum sunt si armate de afaceri pe butuci, conduse de nemernici.

Odata cu moartea si canonizarea lui Steve Jobs, biografia sa a devenit un fel de text sacru pentru manageri si e de asteptat ca numarul celor care vad in tirania sa un model de urmat sa creasca. Trebuie inteles totusi faptul ca Steve Jobs nu a reusit ce a reusit pentru ca a fost un ticalos, ci pentru ca a fost un individ inzestrat cu:

• o intuitie rara privind ceea ce vor clienti;
• o abilitate la fel de rara de a adapta o tehnologie deja existenta si de a o transforma in ceva nou;
• o preocupare pentru calitate care i-a facut pe clientii obisnuiti ai firmei Apple sa devina fani pe viata.

Partea neplacuta a personalitatii sale a venit pur si simplu la pachet cu aceste calitati si nu a jucat un rol esential pentru succesul sau. Dar acesta e un adevar pe care micii tirani de birou de prin toata lumea nu prea ar vrea sa-l auda.
 

Autor:

Ti-a placut acest articol?
Da Like, Printeaza sau trimite pe Email!
Votati articolul "Un sef dur este, automat, un sef eficient?":
Rating:

Nota: 4.13 din 5 din 4 voturi


Comentarii 0 comentarii
Click aici si adauga propriul comentariu



Tendinte de recrutare si selectie in 2019 - Exemple, solutii si cazuri practice

Cum sa recrutati cei mai buni angajati in 2019?

Totul despre recrutarea si selectia personalului

Descarcati gratuit Raportul Special

Completati adresa de email pentru a primi Raportul Gratuit "Tendinte de recrutare si selectie in 2019 - Exemple, solutii si cazuri practice".
© copyright 2012 - 2019 Resurse-Umane.ro . Toate drepturile rezervate.
Tendinte de recrutare si selectie in 2019 - Exemple, solutii si cazuri practice

Cum sa recrutati cei mai buni angajati in 2019?

Totul despre recrutarea si selectia personalului

Descarcati gratuit Raportul Special

Completati adresa de email pentru a primi Raportul Gratuit "Tendinte de recrutare si selectie in 2019 - Exemple, solutii si cazuri practice".

Acest site foloseste cookie-uri. Apasati butonul alaturat pentru o navigare cat mai usoara.
Daca folositi acest site, sunteti de acord cu utilizarea cookie-urilor.
X Acest site foloseste Cookies.
Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Detalii aici