Pe numele ei Michelle McGagh, femeia a hotarat ca timp de un an sa cheltuie bani doar pe lucrurile care sunt strict necesare si nu mica i-a fost mirarea in momentul in care a realizat ca a reusit sa economiseasca mai bine de 23.000 de lire sterline, informeaza The Telegraph.
Desi McGagh a lucrat timp de 10 ani ca jurnalista de finante personale, foarte rar dadea importanta cheltuielilor ei. Dar la un moment dat a avut o revelatie si si-a dat seama ca ea ar trebui sa fie prima care aplica metodele pe care le transmite cititorilor ei.
Dupa un scurt calcul, Michelle McGagh a observat ca foarte multi bani se duceau pe lucruri putin importante. De exemplu, aceasta a observat ca obisnuia sa cheltuiasca lunar 400 de lire doar pe cafea.
Asadar, a trecut la fapte, si-a planificat bugetul pe un an si a renuntat la toate lucrurile inutile pe care le cumpara inainte.
Ce cheltuieli a mentinut? Doar cele necesare cu adevarat: creditul ipotecar, utilitatile, asigurarea de viata, donatiile de caritate, internetul si facturile la telefon, iar acestea costau in total in jur de 1.800 de lire sterline pe luna.
Desigur, a continuat sa isi cumpere produse de ingrijire personala, asa ca nu i-au lipsit pasta de dinti, deodorantul, sapunul si samponul.

Legis Plus Legislatia Muncii

Totul despre pontaj si programul de lucru

Codul muncii si Legea Dialogului Social
In ceea ce priveste mancarea, jurnalista a stabilit impreuna cu sotul sau un buget de 35 de lire pe saptamana, iar pentru transport nu a avut niciun fel de cheltuieli, avand in vedere ca singurul mijloc de transport folosit a fost... bicicleta.
Anul de economisiri a inceput pe 26 noiembrie 2015, iar dupa fix un an, a facut socoteala si a ramas uimita cand a constatat ca a economisit 23.000 de lire sterline.
Michelle McGagh a declarat ca a devenit mai inteleapta in urma acestui experiment, este hotarata sa economiseasca in continuare si este sigura ca in acest fel isi va plati rapid imprumutul pe care l-a facut pentru a-si cumpara o casa.
Cu banii stransi femeia isi va plati o parte mare a creditului ipotecar.
Jurnalista a declarat ca nu s-a simtit trista fara acele lucruri inutile pe care le cumpara inainte si a realizat ca nu are nevoie de prea multe pentru a fi fericita.