Instrumente de lucru nr. 1 pentru specialistii de HR

Drepturi sporite pentru utilizatorii retelelor sociale. Ce trebuie sa stie COMPANIILE care folosesc platformele online in scopuri publicitare si comerciale

16 /Feb2018
Tags: protectia consumatoruluipublicitate retele sociale

Facebook, Twitter si Google+ au operat o serie de modificari la nivelul clauzelor de furnizare a serviciilor, in urma solicitarilor Comisiei Europene de respectare a normelor UE privind protectia consumatorilor. Cu toate acestea, modificarile publicate joi, 15 februarie, asigura numai intr-o anumita masura respectarea cerintelor prevazute de legislatia UE.

Věra Jourová, comisarul european pentru justitie, consumatori si egalitate de gen, a declarat: „Platformele de comunicare sociala sunt utilizate pentru publicitate si in scopuri comerciale, prin urmare trebuie sa respecte pe deplin normele privind protectia consumatorilor. Ma bucur ca eforturile autoritatilor nationale de a asigura respectarea normelor UE menite sa protejeze consumatorii dau rezultate, iar in prezent unele societati sporesc siguranta platformelor lor pentru consumatori; cu toate acestea, este inacceptabil ca normele in cauza sa nu fie inca pe deplin respectate si ca acest proces sa dureze atat de mult. Acest lucru nu face decat sa confirme faptul ca avem nevoie de «noi avantaje pentru consumatori»: normele UE privind protectia consumatorilor ar trebui sa fie respectate si, daca aceste societati nu se conformeaza, ele ar trebui sa fie sanctionate.”

Printre primele beneficii aduse de aceste modificari se numara: consumatorii din UE nu vor mai fi nevoiti sa renunte la drepturile lor obligatorii, cum ar fi dreptul de a se retrage dintr-o achizitie online, vor putea sa depuna plangeri in Europa, si nu in California, iar platformele isi vor asuma partea de responsabilitate care le revine fata de consumatorii din UE, la fel ca furnizorii de servicii offline. Totusi sunt necesare masuri suplimentare.

In timp ce ultimele propuneri ale Google par a fi conforme cu solicitarile formulate de autoritatile de protectie a consumatorilor, Facebook si, mai ales, Twitter au raspuns doar partial chestiunilor importante legate de raspunderea lor si de modul in care utilizatorii sunt informati cu privire la eventuala eliminare a continutului sau la rezilierea contractului.

Operatorii de platforme de comunicare sociala au fost de acord, in mod specific, sa modifice:

  •     clauzele de furnizare a serviciilor care limiteaza sau exclud complet raspunderea retelelor de comunicare sociala in legatura cu prestarea serviciilor;
  •     clauzele care le impun consumatorilor sa renunte la drepturile obligatorii in UE, cum ar fi dreptul de a se retrage dintr-o achizitie online;
  •     clauzele care priveaza consumatorii de dreptul lor de a sesiza o instanta judecatoreasca din statul lor membru de resedinta si impun, in schimb, aplicarea legislatiei din California;
  •     clauza prin care platforma este eliberata de obligatia de a identifica mesajele cu caracter comercial si continutul sponsorizat.


Astfel cum s-a mentionat deja in Comunicarea privind combaterea continutului online ilegal publicata in septembrie 2017, Comisia se asteapta ca platformele online sa identifice si sa elimine rapid si in mod proactiv continutul online ilegal, precum si sa previna reaparitia acestuia. Comisia pregateste in prezent actiunile ulterioare acestei comunicari.

Autoritatile nationale pentru protectia consumatorilor si Comisia vor monitoriza punerea in aplicare a modificarilor promise si vor utiliza in mod activ procedura de notificare si de actiune pusa la dispozitie de societati. Acestea se vor concentra mai ales pe continutul comercial ilegal privind abonamentele nedorite si alte tipuri de inselatorii. In plus, este posibil ca autoritatile sa ia masuri atunci cand acest lucru va fi necesar, inclusiv masuri de asigurare a respectarii legislatiei.

Comisia va prezenta in luna aprilie documentul intitulat „Noi avantaje pentru consumatori”. Aceasta reforma va propune modernizarea legislatiei in vigoare privind protectia consumatorilor si asigurarea aplicarii adecvate a acesteia.

La data de 16 martie 2017 a avut loc o reuniune intre autoritatile UE pentru protectia consumatorilor si Comisia Europeana, pe de o parte, si societatile vizate, pe de alta parte, pentru a asculta si a discuta solutiile propuse de acestea din urma. In urma reuniunii, societatile au adus o serie de modificari clauzelor si conditiilor lor. Cu toate acestea, Comisia si autoritatile de protectie a consumatorilor considera ca sunt necesare si alte modificari, care trebuie sa fie realizate de urgenta (a se vedea comunicatul de presa).

 

Sursa: europa.eu

Autor:

Ti-a placut acest articol?
Recomanda-l prietenilor:
Votati articolul "Drepturi sporite pentru utilizatorii retelelor sociale. Ce trebuie sa stie COMPANIILE care folosesc platformele online in scopuri publicitare si comerciale":
Rating:

Nota: 5 din 5 din 1 voturi


Comentarii 0 comentarii
Click aici si adauga propriul comentariu



Noutati despre Regulamentul Intern si CCM in 2024 - Legislatie si studii de caz -

Atentie la procesul de angajare!

Evitati cele mai frecvente greseli.

Descarcati gratuit Raportul Special

Completati adresa de email pentru a primi Raportul Gratuit "Noutati despre Regulamentul Intern si CCM in 2024 - Legislatie si studii de caz -".
© copyright 2012 - 2024 Resurse-Umane.ro . Toate drepturile rezervate.
Noutati despre Regulamentul Intern si CCM in 2024 - Legislatie si studii de caz -

Atentie la procesul de angajare!

Evitati cele mai frecvente greseli.

Descarcati gratuit Raportul Special

Completati adresa de email pentru a primi Raportul Gratuit "Noutati despre Regulamentul Intern si CCM in 2024 - Legislatie si studii de caz -".