Instrumente de lucru nr. 1 pentru specialistii de HR
Un proiect editorial marca Rentrop&Straton
Liderul informatiilor specializate din Romania
portal-resurseumane.ro

Codul muncii explicat: sanctiuni disciplinare si model de avertisment

02 /Mar2026
Codul muncii explicat: sanctiuni disciplinare si model de avertisment
Tags: sanctiuni disciplinare codul munciimodel avertisment scris

Potrivit art. 40 alin. (1) lit. e) din Codul muncii, intre drepturile angajatorului se numara si acela de a constata savarsirea abaterilor disciplinare si de a aplica sanctiunile corespunzatoare, potrivit legii, contractului colectiv de munca aplicabil si regulamentului intern.

In consecinta, angajatorul dispune de prerogativa disciplinara, avand dreptul de a aplica, potrivit legii, sanctiuni disciplinare salariatilor sai ori de cate ori constata ca acestia au savarsit o abatere disciplinara (art. 247 alin. (1) din Codul muncii).
 
Sanctiunile disciplinare pe care le poate aplica angajatorul in cazul in care salariatul savarseste o abatere disciplinara sunt:
 
a) avertismentul scris
 
Iata un model de avertisment:
 
 
Decizie Nr. 25 din 25 octombrie 2025
 
Societatea Image Construct S.R.L., avand sediul in Bdul Natiunile Unite nr. 106, nr. de ordine in Registrul Comertului J40/8181/1995, C.U.I. 5588777, reprezentata prin dl Iordache Constantin in calitate de director general,
in temeiul art. 264 alin. (1) lit. a) din Codul muncii, emite urmatorul
 
AVERTISMENT
 
ca sanctiune disciplinara aplicata dlui Enescu Sorin, incadrat in functia de electrician la S.C. Image Construct S.R.L.
1. In fapt, salariatul Enescu Sorin a savarsit in mod repetat abaterea disciplinara constand in intarzierea cu pana la 30 de minute de la programul de lucru.
2. In drept, fapta savarsite de catre salariat constituie incalcari ale art. 24 lit. a) din Regulamentul Intern al unitatii, in care se prevede ca:
„Constituie abateri disciplinare:
a) absentele nemotivate si intarzierile de la programul de lucru al unitatii;
(...)“
3. Salariatul a fost audiat, la data de 25 septembrie 2025, iar acesta a motivat ca intarzierile se datoreaza distantei mari pe care o are de parcurs de acasa si pana la locul de munca. Apararea a fost inlaturata de angajator aratandu-se ca multi salariati ai unitatii, desi locuiesc la distante mai mari, nu au savarsit niciodata abaterea mentionata.
4. Societatea Image Construct S.R.L., in calitate de angajator, atentioneaza prin prezenta salariatul Enescu Sorin asupra faptului ca repetarea savarsirii abaterii disciplinare mentionate va atrage aplicarea unor sanctiuni disciplinare mai aspre, avand caracter pecuniar.
5. Prezentul avertisment poate fi contestat in termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicarii la Tribunalul Bucuresti.
6. Decizia se comunica in termen de 5 zile de la emitere.
Data emiterii: 25 octombrie 2025 Director,
L.S.
Am luat la cunostinta avertismentul scris: .................................................................
(semnatura salariatului si data comunicarii)
 
Potrivit Codului muncii, toate sanctiunile disciplinare pot fi aplicate numai dupa epuizarea procedurii cercetarii prealabile, cu exceptia avertismentului. Daca in contractul colectiv de munca aplicabil se prevede insa obligativitatea cercetarii prealabile in aplicarea tuturor sanctiunilor disciplinare, inclusiv in cazul avertismentului, aceasta prevedere va fi aplicabila, ca fiind mai favorabila salariatului decat cea legala.
 
Atragem atentia asupra importantei corectei aplicari a avertismentului, atat pe fond, cat si sub aspect procedural. Chiar daca nu produce consecinte pecuniare asupra salariatului, avertismentul poate fi contestat in instanta de catre acesta, iar hotararea judecatoreasca se va putea repercuta asupra raporturilor disciplinare de la locul de munca.
 
Exemplu
 
Unui salariat i se aplica in mod repetat avertismente pentru savarsirea in mod real de abateri disciplinare, fara insa a se tine cont de obligativitatea procedurii prealabile. Salariatul contesta in instanta sanctiunile disciplinare si obtine anularea acestora. Ulterior, cand salariatul recidiveaza, angajatorul decide aplicarea unei sanctiuni „mai serioase“, respectand de aceasta data procedura legala. Dar salariatul invoca in instanta hotararile judecatoresti prin care i s-au anulat precedentele sanctiuni disciplinare. Sustinerea lui cum ca este „hartuit“ de catre angajator va putea fi luata in considerare de catre instanta. Oricum, salariatul porneste in acest proces cu un avantaj...mai multe in  lucrarea Cercetarea si raspunderea disciplinara a salariatilor. Ghid practic, realizata de reputatul specialist Gabriela Dita, detalii AICI >>>
 
 
 
Recrutarea angajatilor in 2026. Top 9 sfaturi practice
CADOU
NOU: Recrutare in 2026
★★★★★
Recomandat de specialisti
Modificari Majore
pentru Departamentul HR!
Descarca Raportul GRATUIT
"Recrutarea angajatilor in 2026. Top 9 sfaturi practice".
Evită greșelile costisitoare!

de Cristina Savu


Ti-a placut acest articol?
Recomanda-l prietenilor:
Votati articolul "Codul muncii explicat: sanctiuni disciplinare si model de avertisment":
Rating:

Nota: 3.67 din 5 din 3 voturi


Comentarii 0 comentarii
Click aici si adauga propriul comentariu



© copyright 2012 - 2026 Resurse-Umane.ro . Toate drepturile rezervate.
NOU: Recrutare in 2026
Recrutarea angajatilor in 2026. Top 9 sfaturi practice
Descarca Raportul GRATUIT
"Recrutarea angajatilor in 2026. Top 9 sfaturi practice".
Evită greșelile costisitoare!

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform cu Regulamentului UE 679/2016