Conform art. 26 alin. (1) din Codul muncii prin clauza de confidentialitate partile convin ca, pe toata durata contractului individual de munca si dupa incetarea acestuia, sa nu transmita date sau informatii de care au luat cunostinta in timpul executarii contractului, in conditiile stabilite in regulamentele interne, in contractele colective de munca sau in contractele individuale de munca.
Mai multe despre acest subiect, precum si un Model de clauza de confidentialitate privind protectia DATELOR cu caracter personal aici >>>
"O societate X doreste sa renunte la serviciile unei salariate, din simplul motiv ca sotul salariatei este angajat la o societate concurenta Y, si pentru ca se presupune ca exista riscul de scurgeri de informatii (salarizare, bonusuri soferi etc.) care ar afecta buna functionarea a societatii X. Mentionez ca salariata este angajata pe postul de inspector resurse umane, si sotul este dispecer. Ar putea fi legala o astfel de masura in conditiile in care exista un acord de confidentialitate semnat de salariat, cu privire la nedivulgarea datelor pe le detine despre societate? Se poate lua in considerare o cauza de discriminare?"
Incepem prin a preciza ca din datele spetei nu reiese clar daca este vorba despre o clauza de confidentialitate sau despre un acord de confidentialitate reglementat de art. 17 alin. (7) din Codul muncii.
Conform prevederilor prevazute de lege, intre parti poate interveni un contract de confidentialitate prealabil incheierii contractului individual de munca in ceea ce priveste informatiile furnizate salariatului.
Ghidul angajatului Codul muncii in interesul tau
Ghid complet Instructiuni proprii de securitate a muncii
Medicina muncii un aliat al angajatorului
ATENTIE!
Clauza de confidentialitate trebuie sa intruneasca o serie de conditii de valabilitate, respectiv sa fie expres prevazuta in contractul individual de munca si sa prevada expres care sunt informatiile confidentiale, pentru a produce efecte.
Asadar, daca exista o clauza de confidentialitate in contractul individual de munca a salariatei dvs., ii este interzisa doar transmiterea informatiilor ce au fost declarate confidentiale in cuprinsul clauzei de confidentialitate si nu orice date sau informatii de care a luat cunostinta in timpul executarii contractului.
Nerespectarea clauzei de confidentialitate poate atrage dupa sine raspunderea disciplinara dar si desfacerea contractului individual de munca, daca gravitatea faptelor determina asemenea sanctiuni, pe langa plata daunelor-interese si numai in masura in care acestea ar putea fi dovedite.
Nu reiese ca ar putea fi dovedita o incalcare a clauzei de confidentialitate de catre salariata in cauza, in sensul in care ar fi divulgat informatii stabilite ca fiind confidentiale. Acesta este un motiv pentru care consideram ca o eventuala desfacere a contractului individual de munca al acesteia ar putea fi considerata abuziva de catre instanta.
Un raspuns oferit de expertii de la PortalCodulMuncii >>>