Raspunsul specialistului:
In cazul unei detasari transnationale a salariatului se incheie act aditional de detasare care va cuprinde:
a) elementele constitutive ale remuneratiei la care are dreptul salariatul, in conformitate cu legislatia aplicabila in statul membru gazda, si nivelul acestora;
b) cuantumul total al remuneratiei acordate salariatului pe perioada detasarii, cu evidentierea distincta a indemnizatiei specifice detasarii, atunci cand aceasta este acordata;
c) cheltuielile efectiv generate de detasare, precum transportul, cazarea si masa, precum si modalitatea de acordare sau de rambursare a acestora, respectiv modalitatea de asigurare a transportului, cazarii sau mesei, dupa caz;
d) linkul catre site-ul oficial national unic creat de statul membru gazda in conformitate cu art. 5 alin. (2) din Directiva 2014/67/UE a Parlamentului European si a Consiliului din 15 mai 2014 privind asigurarea respectariiaplicarii Directivei 96/71/CE privind detasarealucratorilor in cadrul prestarii de servicii si de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1.024/2012.
Codul Muncii republicat si actualizat la zi
Portal Codul Muncii
Ghid practic privind munca desfasurata de cetatenii non-UE pe teritoriul Romaniei
Elementele prevazute la la alin. (1) lit. a) si d) nu se aplica in cazul in care durata detasarii este mai mica sau egala cu 7 zile consecutive.
In plus actul aditional trebuie sa cuprinda si elementele prevazute la art. 18 alin. (1) din Codul muncii respectiv:
a) durata perioadei de munca ce urmeaza sa fie prestata in strainatate;
b) moneda in care vor fi platite drepturile salariale, precum si modalitatile de plata;
c) prestatiile in bani si/sau in natura aferente desfasurariiactivitatii in strainatate;
d) conditiile de clima;
e) reglementarile principale din legislatia muncii din acea tara;
f) obiceiurile locului a caror nerespectare i-ar pune in pericol viata, libertatea sau siguranta personala;
g) conditiile de repatriere a lucratorului, dupa caz.
In plus, actul aditional trebuie sa cuprinda prevederi cu privire la cheltuielile de diurna, masa (daca se acorda separat de diurna), transport si cazare.
In Revisal detasarea transnationala se inregistreaza cel tarziu in ziua anterioara primei zile detasare urmand urmatorii pasi:
1. Accesati Detasare din rubrica Contracte;
2. Selectati salariatul ce urmeaza sa fie detasat;
3. Completati denumirea si CIF-ul angajatorului la care urmeaza sa fie detasat salariatul;
4. Selectati tara in care urmeaza sa fie detasat salariatul – Danemarca - precum si data de inceput a detasarii si data de sfarsit (data de sfarsit este ultima zi in care salariatul este detasat).
In ceea ce priveste contributiile sociale, conform art. 11 alin. (3) lit. a) din Regulamentul CE 883/2004, sub rezerva articolelor 12-16: (a) persoana care desfasoara o activitate salariata sau independenta intr-un stat membru se supune legislatiei din statul membru respectiv.
Astfel, Regulamentul stabileste regula potrivit careia contributiile sociale se datoreaza in statul in care salariatul presteaza activitate.
Detasarea reprezinta o exceptie de la aceasta regula dar trebuie obtinut document portabil A1 situatie in care in perioada mentionata in acest document, contributiile sociale se platesc in Romania.
Astfel, in ceea ce priveste plata contributiilor sociale sunt posibile doua situatii:
1. Angajatorul nu obtine documentul portabil A1
Daca nu se poate obtine documentul portabil A1, contributiile sociale se datoreaza in Danemarca, in baza art. 11 alin. (3) lit. a) mai sus citat. Angajatorul are obligatia sa se inregistreze in Danemarca si sa plateasca contributiile sociale in acest stat conform legislatiei din acest stat. Conditiile de plata a contributiilor sociale sunt cele stabilite de legislatia din Danemarca.
Daca nu obtine documentul portabil A1 angajatorul roman trebuie sa se intereseze in Danemarca in ce conditii poate sa trimita salariati in acest stat fara document portabil A1. Danemarca poate impune anumite conditii pe care angajatorul roman trebuie sa le indeplineasca cum ar fi il poate obliga la indeplinirea anumitor formalitati sau ii poate interzice sa trimita salariati in lipsa documentului portabil A1.
Conform art. 21 din Regulamentul 987/2009 de stabilire a procedurii de punere in aplicare a Regulamentului (CE) nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate sociala (Text cu relevanta pentru SEE si Elvetia):
Articolul 21
Obligatiile angajatorului
(1) Un angajator care isi are sediul social sau reprezentanta in afara statului membru competent este obligat sa respecte toate obligatiile stabilite de legislatia aplicabila angajatilorsai, mai ales obligatia de a achita cotizatiile prevazute in acea legislatie, ca sicand sediul sau social sau reprezentanta sa s-ar afla in statul membru competent.
(2) Angajatorul care nu are o reprezentanta in statul membru a carui legislatie este aplicabila poate cadea de acord cu angajatul ca acesta din urma sapoata indeplini obligatiile angajatorului in numele sau in ceea ce priveste plata cotizatiilor, fara a aduce atingere obligatiilor de baza ale angajatorului. Angajatorul face cunoscuta o astfel de intelegere institutiei competente din respectivul stat membru.
Astfel, conform alin. (1) de mai sus angajatorul are obligatia sa se inregistreze in Danemarca si sa plateasca contributiile sociale in acest stat conform legislatiei din acest stat. Conditiile de plata a contributiilor sociale sunt cele stabilite de legislatia din Danemarca.
Exista si posibilitatea prevazuta la alin. (2) ca salariatul sa preia obligatia angajatorului de a plati contributiile sociale si sa plateasca si sa declare el (salariatul) contributiile sociale in statul respectiv prin incheierea unui acord.
Pentru ca salariatul sa preia obligatiile de plata a contributiilor sociale trebuie sa se incheie documentele reglementate de legisalatia din Danemarca Nu este suficient un simplu acord.
Prin urmare, angajatorul trebuie sa se intereseze in Danemrca la organele fiscale din acest stat cu privire la documentele pe care trebuie sa le intocmeasca/depuna pentru ca salariatul sa preia obligatiile de plata a contributiilor sociale.
Ulterior incheierii acestui acord salariatul va proceda conform legislatiei din Danemarca in ceea ce priveste declararea si plata contributiilor sociale.
Daca intelegerea celor doua parti (angajator si salariat) nu este ca salariatul sa preia plata si declararea contributiilor sociale, angajatorul trebuie sa se intereseze la organele fiscale Danemarca cu privire la documentele pe care trebuie sa le intocmeasca/depuna pentru a plati el si declara contributiile sociale in acest stat.
2. Angajatorul obtine documentul portabil A1
Daca angajatorul roman obtine documentul portabil A1 contributiile sociale se platesc in Romania pentru o perioada de cel mult 24 de luni. Documentul portabil A1 se elibereaza de Casa Nationala de Pensii Publice.
Salariatul trebuie sa solicite cardul european de sanatate de la casa de sanatate.
In ceea ce priveste impozitul pe venit, termenul prevazut de Conventia intre Republica Socialista Romania si Regatul Danemarca privind evitarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit si avere este de 183 de zile in orice perioada de 12 luni, incepand sau sfarsind in anul fiscal vizat.
Astfel, daca salariatul este prezent in Danemarca pe o perioada care depaseste termenul de 183 de zile, impozitul pe veniturile salariale se datoreaza in Danemarca, iar angajatorul din Romania care efectueaza plata veniturilor din salarii nu are obligatia calcularii, retinerii si virarii impozitului pe venitul din salarii, intrucat dreptul de impunere revine Danemarcei.
Impozitul se datoreaza in Romania daca salariatul este prezent in Danemarca pe o perioada mai mica de 183 de zile. In acest caz, conditia este ca salariul sa nu fie suportat de un eventual punct de lucru din Danemarca.
Raspuns oferit de Rodica Mantescu, Specialist in legislatia muncii, pentru PortalCodulmuncii.ro >>