Instrumente de lucru nr. 1 pentru specialistii de HR

Noi reglementari privind pacientii cu COVID-19. Cum se vor acorda certificatele medicale pentru incapacitate temporara de munca

30 /Oct2020
Noi reglementari privind pacientii cu COVID-19. Cum se vor acorda certificatele medicale pentru incapacitate temporara de munca
Tags: certificate medicale incapacitate temporara de muncaizolare la domiciliumedici de familie concediu 10 zile

Guvernul a aprobat o Ordonanta de Urgenta prin care se asigura accesul la ingrijiri si concedii medicale pentru persoanele asigurate care prezinta simptome specifice infectarii cu COVID-19 si infectate cu COVID-19, indiferent de locul de acordare a ingrijirilor medicale.

Actul normativ aprobat de Guvern modifica si completeaza Legea nr.136/2020 privind instituirea unor masuri in domeniul sanatatii publice in situatii de risc epidemiologic si biologic, precum si OUG nr.158/2005 privind concediile si indemnizatiile de asigurari sociale de sanatate, precum si pentru stabilirea unor masuri cu privire la acordarea concediilor medicale, informeaza CNAS.

Potrivit institutiei, astfel a fost reglementat cadrul legal pentru posibilitatea instituirii masurii izolarii la domiciliu sau la locatia declarata, cu acordul persoanelor sau, in lipsa acestuia, prin decizii ale directiilor de sanatate publica, pana la confirmarea bolii infectocontagioase prin investigatii paraclinice specifice, a persoanelor cu semne si simptome sugestive specifice definitiei de caz, precum si dupa confirmarea diagnosticului de boala infectocontagioasa, prin investigatii paraclinice specifice, in cazul in care, conform definitiei de caz, persoanele nu prezinta semne si simptome sugestive sau prezinta simptome care nu necesita izolarea intr-o unitate sanitara sau, dupa caz, intr-o locatie alternativa atasata unitatii sanitare.

Izolarea la domiciliu sau la locatia declarata se instituie daca riscul contaminarii altor persoane sau al raspandirii bolii infectocontagioase este redus.

Persoanele respective au obligatia informarii medicului de familie in vederea monitorizarii starii de sanatate, in situatia in care accepta masura izolarii la domiciliu sau la locatia declarata.


Medicii de familie vor asigura monitorizarea starii de sanatate a pacientilor pana la confirmarea infectiei cu o boala infectocontagioasa, precum si dupa confirmarea diagnosticului de boala infectocontagioasa, prin investigatii paraclinice specifice, in cazul in care persoanele nu prezinta semne si simptome sugestive definitiei de caz.

Plata medicilor de familie se face prin tarif pe caz, de 105 lei, pe baza unui contract distinct, de natura civila, care va fi incheiat de casa de asigurari de sanatate cu reprezentantul legal al furnizorului de servicii medicale in cadrul caruia medicul de familie isi desfasoara activitatea.

Finantarea serviciilor de monitorizare se va realiza de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sanatatii, prin transferuri catre bugetul Fondului National Unic de Asigurari Sociale de Sanatate.

Pentru persoanele asigurate pentru care s-a dispus masura izolarii, certificatele de concediu medical se elibereaza de medicii de familie care au luat in evidenta si au monitorizat aceste persoane, pentru o perioada stabilita in functie de evolutia bolii si durata monitorizarii.  Pentru persoanele asigurate pentru care s-a dispus masura izolarii, iar in urma investigatiilor paraclinice specifice nu s-a confirmat diagnosticul de boala infectocontagioasa, medicul de familie acorda concediu medical pentru carantina pe baza documentului eliberat de catre directia de sanatate publica si pentru perioada inscrisa in acesta. De asemenea, pentru persoanele pentru care directiile de sanatate publica au emis documente prin care s-a instituit masura izolarii la domiciliu sau la o locatie declarata, certificatele de concediu medical se acorda de catre medicul de familie, pe baza acestor documente, in termen de 30 de zile de la data intrarii in vigoare a Ordonantei de Urgenta.

Prin ordin al ministrului Sanatatii si al presedintelui CNAS urmeaza sa se stabileasca modelul de contract, drepturile si obligatiile partilor, conditiile de raportare, validare si modalitatea de plata, precum si sanctiunile aplicabile pentru nerespectarea obligatiilor contractuale.

de Cristina Savu


Ti-a placut acest articol?
Recomanda-l prietenilor:
Votati articolul "Noi reglementari privind pacientii cu COVID-19. Cum se vor acorda certificatele medicale pentru incapacitate temporara de munca":
Rating:

Nota: 5 din 5 din 2 voturi


Comentarii 0 comentarii
Click aici si adauga propriul comentariu



Noutati despre Regulamentul Intern si CCM in 2024 - Legislatie si studii de caz -

Atentie la procesul de angajare!

Evitati cele mai frecvente greseli.

Descarcati gratuit Raportul Special

Completati adresa de email pentru a primi Raportul Gratuit "Noutati despre Regulamentul Intern si CCM in 2024 - Legislatie si studii de caz -".
© copyright 2012 - 2024 Resurse-Umane.ro . Toate drepturile rezervate.
Noutati despre Regulamentul Intern si CCM in 2024 - Legislatie si studii de caz -

Atentie la procesul de angajare!

Evitati cele mai frecvente greseli.

Descarcati gratuit Raportul Special

Completati adresa de email pentru a primi Raportul Gratuit "Noutati despre Regulamentul Intern si CCM in 2024 - Legislatie si studii de caz -".