Raspunsul specialistului:
In conformitate cu prevederile art. 60 alin. (1) litera a) din Codul muncii, concedierea salariatilor nu poate fi dispusa pe durata incapacitatii temporare de munca, stabilita prin certificat medical, conform legii, iar conform prevederilor art. 78 din Codul muncii, concedierea dispusa cu nerespectarea procedurii prevazute de lege este lovita de nulitate absoluta.
Astfel, angajatorul nu poate emite decizia de concediere in perioada in care salariatul se afla in incapacitate temporara de munca pentru ca ar insemna ca dispune concedierea chiar daca mentioneaza ca efectele acesteia se produc la o data ulterioara.
Art. 252 alin. (1) din Codul muncii prevede ca angajatorul dispune aplicarea sanctiunii disciplinare printr-o decizie emisa in forma scrisa, in termen de 30 de zile calendaristice de la data luarii la cunostinta despre savarsirea abaterii disciplinare, dar nu mai tarziu de 6 luni de la data savarsirii faptei.
Termenul de 30 de zile incepe sa curga de la data inregistrarii raportului final al cercetarii disciplinare prealabile la registratura unitatii.
Conform art. 50 lit. b) din Codul muncii, contractul individual de munca se suspenda de drept in perioada concediului pentru incapacitate temporala de munca.
Procedura completa la angajare Caiet de lucru pentru angajatori si manageri de HR
Codul muncii si Legea Dialogului Social
Regulamentul intern in avantajul dvs Ghid complet
La art. 49 alin. (6) din Codul muncii se prevede ca in cazul suspendarii contractului individual de munca se suspenda toate termenele care au legatura cu incheierea, modificarea, executarea sau incetarea contractului individual de munca, cu exceptia situatiilor in care contractul individual de munca inceteaza de drept.
Astfel, termenul de 30 de zile nu curge in perioada in care salariatul se afla in incapacitate temporara de munca intrucat contractul individual de munca este suspendat.
Spre exemplu, daca raportul final al cercetarii disciplinare prealabile a fost inregistrat la registratura unitatii la data de 18 iunie 2021 si salariatul beneficiaza de concediu medical incepand cu data de 01 iulie 2021, din termenul de 30 de zile s-au scurs 12 zile pana la data la care salariatul a intrat in concediu medical.
In perioada concediului medical, termenul de 30 de zile nu curge, el urmeaza sa isi reia cursul din ziua urmatoare ultimei zile de incapacitate temporara de munca.
Prin urmare, angajatorul va avea la dispozitie un termen de 18 zile socotit din ziua urmatoare ultimei zile de incapacitate temporara de munca pentru a emite si comunica decizia de concediere.
Raspuns oferit de Rodica Mantescu, Specialist in legislatia muncii, pentru PortalCodulMuncii.ro >>